Arhiepiscopia Iașilor
                Noiembrie 2, 2025
                               
            Numeroși credincioși și pelerini, aflați la Iași pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, au poposit și ieri dimineața la Catedrala Mitropolitană, participând la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După cântarea Heruvicului, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Gheorghe-Daniel Anechitei, pe seama Parohiei Talpa, din județul Botoșani.
Tot în cadrul Sfintei Liturghii, au fost hirotesiți duhovnici preoții Gabriel Pârleciu și Florin Gafincu, care au primit binecuvântarea de a săvârși Taina Sfintei Spovedanii.

      Articol preluat de pe: 
    
                doxologia.ro
      
  
     
       

